
Arcadie Suceveanu
ARCADIE SUCEVEANU (n. 16 noiembrie 1952, în comuna Şirokaia Poleana, Suceveni, regiunea Cernăuţi) este poet și eseist și președinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A debutat în anul 1979, cu volumul de versuri Mă cheamă cuvintele.
Alte cărţi de poezie: Ţărmul de echilibru,1982; Mesaje la sfârşit de mileniu; Arhivele Golgotei, 1990; Eterna Danemarcă, colecţia „Scriitori români contemporani”, 1995; Înfruntarea lui Heraclit, 1998; Mărul îndrăgostit de vierme, 1999; Cavalerul Înzadar, 2001; Arca dies (antologie), 2008; 101 poeme, 2010; Fiinţe, umbre, epifanii, 2011; Ferestre stinse de îngeri, 2014; Personajele lui Erasm, 2016; O sută și una de poezii, 2017 ș.a.
Cărți de eseuri și articole literare: Emisferele de Magdeburg, 2005; Frumuseţea subversivă, 2012; Cariatide și coloane, 2015.
Selecţii din versurile sale au apărut în diverse antologii din România, Ucraina, Rusia, Turcia, Bielarus, Macedonia, Suedia, Italia, Franţa, Olanda, Cehia, Belgia, Tatarstan, Bulgaria, Slovacia, Azerbaidjan ș.a.
Laureat al mai multor premii, între care: Premiul pentru poezie “Centenar Lucian Blaga” (1995), Premiul Naţional al Republicii Moldova (1998), Premiul Academiei Române (1997), Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (2002), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (2015). Laureat al Diplomei Internaţionale IBBI pentru cartea de poezii pentru copii Ştiuca la şcoală (2005).