Bruno Mazzoni

BRUNO MAZZONI (n. 1946, Napoli) a studiat filologie romanică la Universitatea „Federico II” din Napoli, pe care a absolvit-o în 1969. În 1967, a primit o bursă la cursurile de vară de la Sinaia, organizate de Boris Cazacu, iar în anul III s-a hotărât să facă o cercetare legată de România pentru teza de diplomă despre Ideologie şi limbă la Şcoala Ardeleană – un subiect puţin cunoscut în Italia. Între 1970 şi 1973, a fost lector de italiană la Universitatea din Bucureşti şi conferenţiar la Universitatea din Cluj. Drumurile între Bucureşti şi Cluj, între două medii universitare diferite, între redacţia celebrei reviste clujene Echinox şi Uniunea Scriitorilor l-au făcut să se ataşeze de cultura română. Aşa a descoperit o ţară în care literatura era vitală, ceea ce nu se întâmpla în Italia. În România a văzut cozi la librării în momentul în care se vindeau cărţi de poezie semnate de Marin Sorescu, Ana Blandiana sau Nichita Stănescu. În prezent, predă limba şi literatura română la Universitatea din Pisa, unde e decan al Facultăţii de Limbi Străine. Este Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti şi a fost premiat de Preşedintele Republicii Italiene pentru activitatea de traducător, în 2005. A tradus în italiană mai multe volume de Mircea Cărtărescu, Ana Blandiana, Max Blecher, a publicat studii despre Tudor Arghezi, Ion Barbu, Nichita Stănescu. Timp de 20 de ani, nu s-a ocupat de traduceri, fiindcă în Italia există ideea că un profesor universitar nu trebuie să facă traduceri, ci să se ocupe exclusiv de cercetare. Cu timpul, și-a dat seama că, pentru promovarea unei culturi, trebuie să te implici, să ai legături cu editurile şi să propui cărţi. Locuieşte în prezent la Roma.