Emilian Pal

Emilian Pal

EMILIAN PAL (n. 1979), născut la Iași, absolvent al Colegiului Național Catolic din Bacău, și al Facultății de Drept „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Între anii 2001 – 2014 activează la redacția cotidianului Ziarul de Roman, ca redactor, reporter și fotoreporter, iar în prezent este redactor și reporter de televiziune. A publicat poezie și proză, în revistele tipărite sau online: Tiuk, Oglinda literară, Tomis, Verso, Liternet, prezent cu poezie și proză în antologiile Gesturi Firești și Virtualia (2007, 2008). În 2014 câștigă Premiul Național de Poezie „Traian T. Coșovei”, iar în 2015 debutează cu volumul de poezie Fortral (editura Tracus Arte), volum nominalizat la premiul Opera Prima „Mihai Eminescu” și la premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. În 2016 publică al doilea volum de poezii, Dumnezeu ne iubește în Braille, editat de asociația Cetatea Nouă. În 2017, publică al treilea volum, Tot ce atingeam se prefăcea în oameni (editura Tracus Arte)

Romania