Matei Vișniec

Matei Vișniec

MATEI VIȘNIEC (n. 1956, Rădăuţi, Bucovina), poet, dramaturg, romancier. S-a născut într-un oraş fabulos, tăiat în două (cu tot cu cimitir) de o cale ferată pe care toată lumea o recunoaşte acum ca fiind axa de simetrie a lumii. A scris poezie încă din copilărie, a debutat în revista „Luceafărul” în 1972 şi apoi în volum în 1980. A studiat Filosofia la Universitatea din Bucureşti, a devenit membru fondator al Cenaclului de luni. S-a remarcat ca dramaturg chiar şi când piesele îi erau interzise. A crezut în rezistenţa culturală, în forţa cuvântului, în capacitatea literaturii de a capta mai bine decât orice altă disciplină contradicţiile din noi şi din lumea în care trăim. Din 1987 trăieşte la Paris şi scrie teatru în franceză. De atunci numele său s-a aflat pe afişe în peste 40 de ţări. Din 1990 lucrează ca jurnalist la Radio France Internationale. În Franţa piesele sale sunt editate la Actes-Sud Papiers, Lansman, L’Harmattan, Espace d’un Instant. Între două ţări, între două culturi, între limba română şi cea franceză, Matei Vişniec circulă, trece de la un gen literar la altul, caută şi experimentează cuvântul sub semnul unui ideal care ţine de sens şi de irepetabilitate.

Câteva apariţii editoriale recente în România:

– la Editura Cartea Românească: Păianjenul în rană (teatru), 2007; Groapa din tavan (teatru), 2007; Omul pubelă & Femeia ca un câmp de luptă (teatru), 2007; Cafeneaua Pas-Parol (roman), 2008; Sindromul de panică în Oraşul Luminilor (roman), 2009; Domnul K. eliberat (roman), 2010; La masă cu Marx (poezie), 2011.

– la Editura Paralela 45: Oraşul cu un singur locuitor (antologie de poezie), 2005; Mansardă la Paris cu vedere spre moarte (teatru), 2005; Omul cu o singură aripă (teatru), 2006; Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal (teatru), 2007; Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu (teatru), 2008; Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt & Femeia ţintă şi cei zece amanţi (teatru), 2008; Occident Express & Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre (teatru), 2009; Omul din cerc (antologie de teatru scurt), 2011.

Franța / Romania