
Neil Astley
NEIL ASTLEY (n. 1953, Portchester, Regatul Unit al Marii Britanii) este editorul Bloodaxe Books, pe care a fondat-o în 1978. Printre cărțile sale se numără romane, colecții de poezii și antologii, cele mai notabile fiind trilogia Bloodaxe Staying Alive: Staying Alive (2002), Being Alive (2004) și Being Human (2011); cele trei colaborări cu Pamela Robertson-Pearce, Soul Food: nourishing poems for starved minds (2008) și audio-bookurile In Person: 30 Poets (2008) și In Person: World Poets (2017). A publicat două romane, The End of My Tether (2002), care a fost nominalizat la Whitbread First Novel Award, și The Sheep Who Changed the World (2005). A primit Eric Gregory Award pentru poezie din partea Society of Authors și i-a fost acordat titlul de DLitt de către Universitatea Newcastle pentru munca sa la Bloodaxe Books. De asemenea, a editat, în calitate de invitat, un număr transatlantic, dedicat în întregime poeziei, al publicației literare americane Ploughshares, primul număr de acest fel în existența sa de 43 de ani. Face parte din consiliul de organizare a Festivalului de Poezie de la Ledbury din Anglia, este membru al grupului de conducere al Cúirt International Festival of Literature din Galway, Irlanda și profesor asociat la Universitatea Newcastle; colaborează cu NCLA (Newcastle Centre for the Literary Arts) și Newcastle Poetry Festival. Locuiește în Tarset Valley, Northumberland, Anglia.