Sébastien Reichmann

SÉBASTIEN REICHMANN (1947, Galați) a fost publicat pentru prima oară în 1966 de Miron Radu Paraschivescu în suplimentul literar Povestea vorbei din revista Ramuri, în care mulți dintre așa-numiții viitori poeți onirici au fost publicați pentru prima oară (Leonid Dimov, Vintilă Ivănceanu și alții). Acest supliment literar a fost rapid interzis de cenzură. În 1967 i-a întâlnit pe Gellu Naum și pe soția lui, Lyggia, care au apreciat și au întâmpinat cu bucurie poezia lui, iar el a devenit prietenul lor până la sfârșitul vieții. Prima sa carte, Geraldine (1969), a devenit ținta atacurilor în Scînteia (ziarul oficial al Partidului Comunist) și a altor ziare oficiale, care susțineau propaganda ideologică în fața studenților și a tinerilor, dar a primit critici pozitive din partea lui Ion Negoitescu, Radu Enescu, etc. După ce a doua carte a lui, Acceptarea inițială (1971) a fost scoasă din librării, a emigrat și s-a stabilit în Paris. În 1975 a început să scrie doar în franceză, iar în 1977 a publicat poèmes en prose în revista Minuit, care aparținea editurii Minuit, faimoasă pentru lansarea Nouveau Roman. A publicat povestiri, eseuri și traduceri în multe reviste literare franceze și șapte cărți de poezie: Pour un complot mystique (1982), Audience captive (1988), Balayeur devant sa porte (2000), Le pont Charles de l’Apocalypse (2003), Cage centrifuge (2003), L’Unité a déménagé dans le monde d’en face (2010), La moquette de Klimt (2012). Cea mai recentă carte scrisă în franceză a fost publicată în România, Le livre-Varappe (2017). După decembrie 1989 a început să scrie din nou în română și totodată a publicat patru cărți noi scrise în limba maternă: Mocheta lui Klimt (2008), Dimensiunea „Umbrella” (în colaborare cu Dan Stanciu, 2009), Perioada translucidă (2012) și, cea mai recentă, Acceleratorul de încarnări și alte Biografobii.