Simona Popescu

SIMONA POPESCU (n. 1965, Codlea, județul Brașov) este eseistă, poetă și prozatoare. Absolventă a Facultății de Litere a Universității din București, în anul 1987. Conferențiar doctor la Catedra de Literatură Română a Facultății de Litere a Universității din București. A fost descoperită de poetul Alexandru Mușina, în perioada în care era elevă de liceu la Brașov. A citit din creația proprie la Cenaclul de Luni, patronat de Nicolae Manolescu, și a fost membră a Cenaclului Universitas condus de Mircea Martin, cel care a continuat Cenaclul de Luni și unde au participat majoritatea membrilor generației nouăzeciste. Este membră a generației literare ʼ90 și, alături de colegii săi din Brașov Andrei Bodiu, Caius Dobrescu și Marius Oprea, a pus bazele unui curent literar intitulat mașcrisissmul. La începutul activității sale literare a fost membră a Grupului de la Brașov, format în anii 1980, alături de Andrei Bodiu, Caius Dobrescu și Marius Oprea, împreună cu care a apărut în volumul colectiv Pauza de respirație. A fost puternic legată sufletește de poetul suprarealist Gellu Naum, căruia i-a consacrat două cărți. Volumele sale de poezie: Xilofonul si alte poeme (1990); Pauza de respirație (volum colectiv, Simona Popescu, Marius Oprea, Caius Dobrescu și Andrei Bodiu); Juventus și alte poeme (1994); Noapte sau zi (1998); Lucrări în verde. Pledoaria mea pentru poezie (2006). Romanul Exuvii (1997) i-a fost tradus în maghiară, poloneză și franceză. Volumele sale de eseuri sunt: Volubilis (1998); Salvarea speciei. Despre suprarealism și Gellu Naum (2000); Clava. Critificțiune cu Gellu Naum (2004), Autorul, un personaj (2015).